SENSUL ŞI FUZIUNEA MUNCII ÎN SOCOLARI, SATUL ARTIŞTILOR
În perioada 16-17 iunie, zona satului artiştilor din Socolari a fost locul unde s-au întâlnit arta, design-ul, literatura şi natura. Evenimentul a avut loc la iniţiativa ErgoWork Society, prin proiectul Meaning and Fushion of Work şi cu susţinerea GreenForest.
Primul atelier care a avut loc a fost cel de scriere creativă, coordonat de scriitorul Horea Sibişteanu, cu asistenţă din partea editorului şi coordonatorului colecţiei n’autor de la editura Nemira, Eli Bădică. Cel de-al doilea atelier a fost cel de arte plastice, coordonat de artistul plastic Tajo Iosif, cu asistenţă din partea profesorului Răzvan Clondir de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.
Fuziunea între cele două ateliere s-a realizat prin intermediul unui fragment din proza “Piramida” a autoarei Ioana Gosman, participantă la atelierele de la Socolari, textul fiind scris pentru concursul “Munca în Viața Cotidiană la Orizontul Anului 2040”, sponsorizat de asemenea de către GreenForest:
Textul a fost transpus de studenții Facultății de Arte şi Design din cadrul Universității de Vest şi Universității Naționale de Arte București într-o lucrare de compoziție colectivă concepută şi coordonată de Tasi Tajo Iosif.
Autoarele care au luat parte la atelierul de scriere creativă au făcut parte din lista celor care au participat la concursul “Munca în Viaţa Cotidiană la Orizontul Anului 2040”, o temă de mare interes având în vedere dezvoltarea rapida a digitalizării:
– Maria Boambă, proza “Calea bună”;
– Issabela-Andreea Ivanof, proza “Deadline”;
– Ioana Gosman, proza “Piramida”.
Participanții la atelierul de arte plastice au fost, în principal, cei care au luat parte la concursul Urban Link 15′, ediția 2023: Popa Daria, Bihori Sabrina, Petrescu Bianca, Adam Alexandra, Caravețeanu Ioana, Costea Maria, Iernea Diana, Ișpan Adelina, Gheorghioiu Andreea, Luțaru Paula, Popa Andrei, Andreas Buciu, Laura Argeşeanu.
Evenimentul face parte din seria Meaning and Fusion of Work iniţiată de Societatea ErgoWork cu finanţare în special din partea companiilor GreenForest, Atos şi Eviden.