Spune-mi cum stai la birou ca să-ți spun cine ești
Pierderea simțului măsurii și al echilibrului este una din problemele zilelor noastre reflectată în toate dezbaterile curente, situându-ne aproape de fiecare dată față de un subiect cu opinii extreme, fie de o parte, fie de alta. Amenajarea spațiilor de birouri nu face nici ea excepție motiv pentru care vom face o analiză a câtorva din cele mai discutabile aspecte.
Lucrul la firmă versus lucrul de acasă
Dezvoltarea IT&C-ului are ca efect faptul că se poate lucra de oriunde putând fi permanent conectați la ceea ce avem de făcut. În primele etape, acesta a fost considerat un mare avantaj în direcția îmbunătățirii echilibrului dintre viața pofesională și cea personală prin posibilitatea de a face anumite activități profesionale atunci când ești și cu familia sau chiar să lucrezi de acasă.
Dacă întrebarea din trecut era cum să fim conectați la acțiunile importante din organizație când suntem plecați, întrebarea prezentă este cum să ne deconectăm de la sarcinile de lucru, având posibilitatea tehnică de a fi tot timpul conectați și existând așteptările de a fi conectați tot timpul. Sigur că în anumite situații munca și într-o anumită măsură lucrul de acasă poate fi o soluție potrivită atât pentru realizarea sarcinilor profesionale cât și pentru îmbunătățirea timpului petrecut cu familia sau comunitatea de rezidență dar sunt și dezavantaje pe măsură.
Unul din aceste dezavantaje este reprezentat și de disparița barierei atât fizice cât și psihice dintre viața personală și profesională, delimitare extrem de necesară având un rol psihologic mai mare decât vacanța în deplasare ca necesitate de rupere a ritmului cotidian, de rutină a fiecărei zile. Din acest motiv pentru situațiile în care se lucrează mai mult de acasă este recomandabil să existe o cameră, un spațiu de muncă distinct în care să ne putem concentra exclusiv asupra sarcinilor profesionale și să fie totodată și locul în care “închidem lucrul” când suntem alături de cei dragi.
Chiar dacă lucrăm mai mult sau mai puțin de acasă existența unor locuri în care să ne putem întâlni, să schimbăm idei și să creăm comunități profesionale sau de afaceri este esențială. Exemplul Silicon Valley, ca model de efervescență creatoare și inovatoare în care factorul de succes principal este determinat de comunitatea profesională largă și densă și de schimbul permanent de idei care se realizează spontan și liber in pub-urile zonei.
De altfel, acesta este unul dintre exemplele cele mai edificatoare pentru conceptul de inteligență colectivă despre care se discută în prezent. În concluzie, pentru o organizație, de la o anumită dimensiune, ca să-și poată pune în practică viziunea și strategia are nevoie și de spații fizice ca “centru de resurse” care să contribuie la coeziune, împărtășirea valorilor, crearea și dezvoltarea know how-lui și a abilităților și deprinderilor profesionale fiind în acelasși timp și un factor motivațional esențial chiar dacă acea organizație se bazează în mare măsură pe contribuția colaboratorilor de acasă sau din alte locuri. Articolul integral se gaseste la http://www.pinmagazine.ro/2016/12/06/spune-mi-cum-stai-la-birou-ca-sa-ti-spun-cine-esti/